Just another WordPress site

Sans-serif

Aa

Serif

Aa

Font size

+ -

Line height

+ -
Light
Dark
Sepia

Berlinul si medicamentele

Saptamana trecuta am fost la Berlin pentru prima data in viata mea. Auzisem atat de multe despre acest oras. Ca sunt multe de vazut si de facut, ca viata de noapte e in floare si ca este un oras super viu. Si asa e. Mi-a amintit un pic de Amsterdam. Zic “un pic” pentru ca in Amsterdam e mai curat si e mai multa natura. Insa eu sunt de parere ca toate sunt de vazut in viata asta si in fiecare loc traim altceva.

Si apropo de ce am trait la Berlin, ca asta vreau sa povestesc de fapt.

Mi se intampla destul de des atunci cand calatoresc sa imi fie rau cand ajung intr-un loc nou. Desi acasa si in general, sunt foarte zdravana. Banale viroze care ma iau cu ameteala, greata si slabiciune fizica. Si este foarte enervant. Pentru ca stiu ca am cateva zile acolo si vreau sa merg, sa vad, sa fiu activa si plina de energie asa cum sunt eu de obicei.

La Berlin am ajuns seara tarziu si fix a doua zi de dimineata, adica prima zi ca turisti, m-a lovit o ceva… habar nu am ce… rau de tot. Cand suntem BINE si sanatosi nu apreciem starea de bine. Pentru ca ea e naturala si suntem obisnuiti cu ea. Si nu poti sa iti dai seama cat de rau ti-a fost la un moment dat, stii doar asa sa aproximezi. Insa cand esti in momentul ala, parca totul se schimba. Eu asa simteam si ma sperie treaba asta.

Cu toate ca imi era foarte greata si de abia ma miscam, mi-am adunat toate puterile si am iesit in oras. Ma gandeam sa imi iau ceva de la farmacie, cum stiu ca imi fac un coldrex cand ma apuca in Romania, si din leguma ma transforma in maratonist. Am ajuns aproape de centru, unde este turnul Televiziunii si am intrat in prima farmacie pe care am vazut-o. Erau doua farmaciste foarte dragute, blonde cu ochii albastrii, pe stilul meu. Am inceput sa explic ce simt si am vazut ca pe raft aveau ceva numit “Boxagrip” care semana cu Coldrexul de la noi. Adica o combinatie intre ibuprofen si fenilefrina/pseudoefedrina. Iar astea din urma stiu ca le ador :)) Sunt substantele alea cu denumire grava si foarte puternice, care te pun pe picioare la propriu. Cu nspe mii de contraindicatii dar avand in vedere ca iau rar, am ajuns sa prefer sa fiu in forma cu orice pret decat sa zac.

Asa…. si cum vorbeam eu despre ce simt, ele m-au intrerupt ca sa ma intrebe daca sunt insarcinata. Eu am zis ca nu, zambind usor si incercand sa il trag pe Sasha sa nu darame toate rafturile pe acolo in cautare de dropsuri mentolate sau ce ii facuse lui cu ochiul.

Pe urma am cerut Boxagrip iar ele s-au uitat foarte urat la mine. Si cand zic urat nu ma refer ca poate mi s-a parut sau spun asta doar asa ca figura de stil. Se uitau la mine incruntate iar eu nu intelegeam ce se intampla. Pe urma au inceput sa imi explice ca nu recomanda sa iau pastile pentru starea de rau. Ca in astfel de momente TREBUIE sa mergi si sa te bagi in pat. Si degeaba iau pastile care ma fac sa ma simt mai bine pe moment daca pe urma imi prelungeste viroza sau ce aveam. Ca odihna ajuta cel mai mult in astfel de momente.

Ma uitam la ele si nu-mi venea sa cred cat insista. Si nu s-a terminat aici.

Am continuat sa le spun ca suntem turisti si ca stam doar 2-3 zile si prefer sa merg si sa ma bucur de oras decat sa dorm si sa nu vad nimic.

S-au uitat una la cealalta si una din ele mi-a raspuns ca pot sa stau astazi in pat si sa iesim maine.

Discutia a continuat asa in contradictoriu vreo 3-4 minute. Si era deja coada in spatele meu. Nu stiam ce sa mai spun si nu imi venea sa cred. Farmacistele aveau in jur de 30 de ani, aveau niste trasaturi superbe si aveau o privire de gheata. Ma simteam ca la scoala, scoasa la tabla. Ma certau.

Le pasa cu adevarat de mine ca om, de oameni in general. Asta am simtit. Nu erau niste angajate plictisite care ar da Xanax si fara reteta. Ele aveau grija de oameni. De toti oamenii, de orice nationalitate.

Va jur ca imi doream maxim sa iau o pastila din aia pentru ca simteam ca pic pe jos. Si in acelasi timp intelegeam perfect teoria lor pentru ca este exact ce fac eu cu copiii mei cand sunt raciti. Adica AM RABDARE. Ca despre asta e vorba.

Si asa de ciudat ma simteam si incercam sa imi gasesc cuvintele potrivite sa le spun ca STIU si apreciez sfaturile lor, si promit ca iau una si pe urma sunt cuminte :))

Pana la urma mi-a dat o cutie dar nu pot sa va descriu cum se uita la mine. Ma uitam la fata ei si am citit “Treaba ta!” “E organismul tau, faci ce vrei cu el la urma urmei!”, “O sa vezi ca aveam dreptate”, “Du-te acasaaa!” … etc.

Am plecat cu mixed feelings de acolo, am luat o pastila si dupa vreo jumatate de ora eram fresh. Dar m-am gandit mult la tot ce au spus. La faptul ca nu mai avem rabdare cu noi. Cand eram mica si raceam, imi puneau parintii sosete cu otet si ma rulau in plapuma ca pe o sarmaluta. Si cand transpiram ma schimbau si tot asa. Fara medicamente, fara panica, fara graba. Iar acum starea de rau e si mai accentuata pentru ca vreau sa fiu activa si nu imi ascult corpul. Stiam ca in tarile occidentale nu se recomanda medicamente ca la noi insa e prima data cand am si trait pe bune asta.

Cu cateva zile inainte sa plecam vorbeam cu Florin despre doctori, copii si aerosoli. Sunt atatia doctori in Romania care la orice muc prescriu dexametazona si alte substante cu denumiri lungi si prea puternice. Si nu cred ca acel muc sau flegma, ce o fi, este atat de grav. Ci pentru ca gandirea este sa ii treaca mai repede. Hai ca avem treaba! ­čÖé

Unde ne grabim de nu mai avem rabdare? Ce este mai important decat noi insine?

Mie mi-a dat mult de gandit si cum m-am simtit un pic mai bine, nu am mai luat nici Boxagripul ala. Si stiti de ce?

Pentru ca mi-e frica ca acum ma port asa cu organismul meu, il indop cu chestii si ii spun sa ma lase in pace cand el vrea sa imi transmita ceva. Si poate peste cativa ani nu mai poate, sau se supara pe mine.

Si vreau sa traim mult si bine impreuna, sa fim echipa.

PS: Imi place sa pun mai multe poze dar de data asta nu prea am facut.

<3