Just another WordPress site

Sans-serif

Aa

Serif

Aa

Font size

+ -

Line height

+ -
Light
Dark
Sepia

Tatal in sala de nastere

M-am gandit sa va povestesc despre ce nu am povestit pana acum.

Despre prezenta tatalui la nastere.

Este un subiect delicat si controversat. La prima sarcina nu prea m-am gandit la asta. Tot ce imi doream era sa vina copilul sanatos, indiferent cum si pe unde. Suna cam ciudat dar exact asta simteam. Sarcina anterioara o pierdusem in primele saptamani, m-a afectat foarte tare. Asa ca la sarcina cu Sasha am fost panicata, ma bucuram mereu cand mai trecea o saptamana si totul era ok, ma apropiam de termen. Il voiam ATAAAT de tare in brate, sanatos si bine incat nu m-am putut concentra pe nimic altceva. A fost bine, a fost perfect exact asa cum a fost.

La a doua sarcina mi-am dorit sa experimentez o nastere cat mai naturala. Deja aveam experienta si stiam la ce sa ma astept.

Am ales sa nasc la privat, stiam ca accesul tatalui in sala de nastere este posibil.

Am citit cateva experiente pe internet despre nasterea impreuna cu tatal, am citit parerile altora. Multe argumente contra erau in afara lucrurilor in care cred. Am iesit rapid de pe forumuri ca nu era locul meu acolo. Ma influenta in mod negativ, am simtit asta.

L-am intrebat pe Florin daca vrea, a spus un “nu” ferm si bland cum ii sta in fire. L-am intrebat de ce, a spus ca ii este teama ca o sa vrea sa ma ajute si nu o sa poata. Nu am insistat pentru ca voiam sa fie ceva care sa vina de la el. Treceau saptamanile si stiam ca se apropie nasterea, ne pregatisem, vorbeam despre orice dar nu despre asta. Cred ca avea si el sentimente contradictorii in ceea ce priveste asistarea la nastere. M-am gandit ca daca are nevoie de experienta asta in viata lui o sa se intample. Daca nu, nu.

Din toate experientele mele de viata, oricat ai planui un eveniment pana la cele mai mici detalii… viata ne mai si surprinde. Nu iese totul ca in capul nostru si poate nici nu ar avea farmec sa fie asa.

Am incercat sa accept ca lucrurile pot decurge diferit de scenariul meu si ca important este sa fim bine cu toti.

Am incercat sa elimin din freak control (care in sarcina e maxim) si sa fiu zen. Sa imbratisez tot ce mi se intampla. Stiam ca in travaliu oricum stam impreuna si era important si asta.

Si asa a fost.

In timpul travaliului am stat impreuna in salon, ne-am uitat la “Familia Heck” si la documentare pe Nat Geo. Eu aveam contractii tot mai dese, ma foiam de pe o parte pe alta. Ma plimbam prin camera, ma puneam pe minge. Nu aveam stare, eram entuziasmata si panicata ca parca uitasem cum e sa nasti. Vorbeam si povesteam, cand aparea cate o contractie intrerupeam fraza si dupa contractie o reluam. Asa au trecut cateva ore si a venit momentul in care doctorul a spus sa ne mutam in sala de nasteri ca mai avem un pic. Cred ca aveam dilatatie 8.

Spre surprinderea mea, Florin a zis ca vrea si el sa vina. Era emotionat si luat de val. Ii sclipeau ochii. S-a imbracat repede cu ce i-au dat asistentele, a semnat ceva si am plecat. I-am facut si o poza pe moment, era foarte dragut.

Cum a fost?

Natural 🙂

Prezenta lui in momentele alea a fost asa de naturala. Nu m-am simtit in niciun fel… nu stiu cum sa spun. Parca era la locul potrivit. Asta mi-a spus si el dupa, ca a simtit ca pur si simplu era locul lui acolo, langa mine.

Cu cat avansam cu contractiile oricum nu ma mai uitam in jur. Nu mai puteam. Il vedeam asa printre clipiri ba langa mine, ba la geam. Se mai plimba si el pe acolo.

Nu e ca in filme. Nu e asa teatrala treaba. Nu m-a tinut de mana, nu a impins odata cu mine, n-a strigat “hai ca poti!”. Si nici nu aveam nevoie sa o faca. Calmul lui (pe care eu nu o sa pot sa mi-l explic niciodata) mi-a transmis asa o energie buna. M-a mai mangaiat din cand in cand. A fost o experienta faina.

Nu m-as fi suparat daca nu ar fi vrut sa vina in sala de nastere.

Nu m-as fi simtit mai putin sustinuta sau iubita. Dar cred foarte mult in implicarea barbatilor in rolul de tata. Si in toata calatoria asta suntem parteneri. Si nasterea face si ea parte din viata noastra de familie.

Cu siguranta reticenta mare in ceea ce priveste asistarea tatalui la nastere are legatura si cu tot ce se intampla acolo. E cu sange, e cu lichide. Eu sunt slaba de inger cand vine vorba de chestii din astea dar la nastere e diferit. Nu e patologic. Abia asteptam sa vad placenta, eram asa de curioasa. Cred ca nu prea am fost crescuti sa ne cunoastem corpul si organismul si de asta unele lucruri ni se par ciudate. Nu vorbim despre asta… Placenta fiind minunatia aia datorita careia existam acum. Ne-a hranit si ne-a transformat din ceva minuscul in fiinte umane. Ne-a crescut bebelusii in burta si le-a dat hrana, oxigen si iubire. E asa de eliberator si educativ sa iei fiecare lucru despre care nu iti vine sa vorbesti si sa il studiezi un pic. Descoperi cat de normal este de fapt.

Asta mi-a spus si Florin atunci cand am vorbit despre experienta asta din punctul lui de vedere. Ca a evoluat cat nu a facut-o toata viata. Nu a folosit cuvinte mari, nu e genul lui sa fie “wow”.

L-am intrebat daca a vazut si el placenta cand mi-a aratat-o doctorul Romila si a spus ca da, e super tare dar nu mai vrea sa facem sex niciodata. 🙂 A glumit, of course. Mi-am dat seama ca e bine ca glumim pe tema asta. Daca eram seriosi in acel moment… ceva nu ar fi fost in regula. Deci nu, nu afecteaza viata sexuala. Pentru ca ce se intampla in timpul nasterii e ceva si ce se intampla acasa e altceva.

E fain cand iei fiecare mit, fiecare grija, fiecare “am auzit la cineva ca…” si il darami.

Iti faci propria versiune, iti traiesti propria viata.

Asa cum vrei, dincolo de cum am fost programati.

Si in timpul nasterii, indiferent ca e nastere naturala sau cezariana, esti puternica si feminina. Si asta vede fiecare tata care e acolo, langa tine.