Just another WordPress site

Sans-serif

Aa

Serif

Aa

Font size

+ -

Line height

+ -
Light
Dark
Sepia

Creativitatea copiilor – cum sa o pastram

Am citit acest articol in care mi-am regasit credinta ca cei mici au o creativitate innascuta. Traim intr-o lume in care totul se intampla foarte rapid, suntem inconjurati de tehnologie si parca timpul este din ce in ce mai limitat. Toate lucrurile astea se revarsa asupra copiilor si una din cele mai mari responsabilitati, dupa parerea mea, este sa pastram vie creativitatea copiilor. Sa o mentinem si sa o cultivam. Sa gasim echilibrul intre timpul pe care il lasam sa descopere singur lumea inconjuratoare si momentele in care ne implicam, oferindu-le ajutorul nostru.

Tot ceea ce ii conditioneaza, ceea ce ii face sa gandeasca si sa actioneze ca niste mici roboti este gresit. Notele si competitivitatea inhiba dorinta noastra innascuta de fi mai buni, pur si simplu mai buni pentru noi. Tot sistemul acesta in care se pune accentul pe ambalaj ne transforma in oameni superficiali. Pentru copilul meu, imi doresc sa aiba placerea de a invata pentru a descoperi lucruri noi. Nu pentru notele mari in catalog. Sa aiba libertatea de a alege singur ceea ce il intereseaza si de a se concentra pe ceea ce il pasioneaza cu adevarat.

La prima vedere avem tendinta sa credem ca cei mici se pot plictisi. Ca au nevoie mereu de activitati care sa le umple timpul. Ca le trebuie un program incarcat (dupa standardele noastre). Dar plictiseala e pentru cei fara resurse interioare… Un copil nu se plictiseste. In momentele acelea “goale” se nasc idei, se aprind beculete. Suprastimularea si presiunea ne limiteaza si pe noi adultii, care suntem obisnuiti sa lucram “under pressure”. Dar pe un copil…

Daca stau putin si analizez toate aceste lucruri imi dau seama ca de multe ori rolul meu de mama este pur si simplu de a asista. Ca cel mai bun lucru pe care pot sa il fac in unele momente este sa nu ma bag. Frumusetea jocului este ca nu are reguli. Acolo poti sa fi oricine si sa faci orice.

Cand il vad pe Sasha cum se joaca si cum se straduieste sa puna fiecare forma in spatiul destinat ei, imi vine sa ii arat. Sa iau eu cubul sa il pun la cub si steluta in forma ei de steluta. Dar ce sens are? El are nevoie sa descopere singur. Nu pot sa ii rapesc aceasta bucurie. Plus ca poate descoperi noi intrebuintari pentru diferite lucruri. Pentru el o oala nu este doar o oala, este si o palariuta de pus pe cap. Iar o cojita de paine nu este doar o cojita de paine ce poate fi mancata, ci este o lingurita cu care baga mancare in gura 🙂 Posibilitatile sunt nenumarate iar bucuria mea cand il vad este nemarginita.

Copiii sunt perfecti. Avem mai multe lucruri de invatat de la ei, decat au ei de la noi.

 .