“Crezi ca acum e greu, stai sa vezi cand cresc!”

Cat de des auzim asta de la parinti care au copii mai mari?

Avand doi copii din care cel mai mare are aproape 4 ani pot sa spun ca mereu e cate un aspect mai greu si mai provocator care se schimba mereu odata cu varsta. Si analizand putin oamenii din jurul meu am observat ca acel greu este diferit pentru fiecare. Unora le este foarte usor cu bebelusii insa li se pare mai dificil cand incepe perioada de tantrum-uri, de “NU NU NU”, de “De ce? de ce? de ce?”. Altii spun ca e greu cand sunt bebelusi ca e multa dependenta, ca te tine pe loc si ca e mult mai usor dupa 3-4 ani. Pentru fiecare provocarile sunt diferite pentru ca noi adultii suntem atat de diferiti.

Iubesc perioada cand sunt bebelusi asa cum o iubesc si pe asta de la 4 ani in care avem niste discutii extraordinar de lungi, de intense, de constructive. Insa ce mi se pare mie greu este faptul ca trebuie sa stau cu ochii pe ei ca pe butelie. Sa ma asigur ca nu se lovesc, sa le asigur supravietuirea. Si nu ma refer sa le dau de mancare si chestii din astea… optionale :)) Nu ma deranjeaza nici faptul ca trebuie sa ii supraveghez incontinuu.
Gandul permanent si apasator ca se pot accidenta pe mine ma epuizeaza psihic. Si declar asta ca fiind aspectul cel mai greu pentru mine. Ma descurc cu orice, cu plansul, cu alaptatul non-stop, cu joaca, cu vorbit mult si des. Toate astea toate sunt o placere de fapt.

Si cand mai aud ca imi spun parinti cu copii mai mari ca acum e usor, stai sa mearga la scoala si sa aiba teme… pfff, really?! Aleg oricand sa facem integrale impreuna sau sa ma cert cu profesoarele pe subiectul teme decat sa scot piese lego din gura copilului meu de un an sau sa ascund mereu cutitele de pe masa. Problema drobului de sare e cea care ma ma macina pe mine.
Deci da, eu cred ca devine mai usor pe masura ce cresc. Se schimba greul dar acel greu parca nu mai e atat de … greu. Pentru ca stii ca constientizeaza pericolul. Cred ca si noi prindem incredere pe masura ce cresc.
Mai vad la noi in cartier (inchis, de case) copii cu un an mai mare ca Sasha (4) care ies singuri cu bicicleta. Si mi se pare asa un moment indepartat asta in care o sa am curajul sa il las singur. Si totusi observ ca el se indeparteaza de mine la joaca usor usor. Azi se joaca la 5 metri mai incolo, poimaine la 10 si peste un an face singur ture cu bicicleta.

In fiecare zi ma trezesc recunoscatoare pentru copiii mei minunati si incerc sa fiu mereu cu picioarele pe pamant si sa constientizez tot ce mi se intampla. Sa ma bucur CAT DE MULT pot de perioada de bebelus si de baietel nastrusnic si curios. E minunat. Si cand vor creste sper sa ma bucur la fel de mult de ei mari si autonomi. Sa nu tanjesc dupa ceva ce a trecut. Fiecare perioada e faina dar macar la 10 ani vor stii ca in curba stam pe trotuar pentru ca masinile care vin nu au cum sa ne vada. Si ca cu cutitele de la Mega Image era sa isi taie si mami degetele deci mai bine sa fim atenti cu ele. 🙂

Cand e greu si cand nu e
Tagged on: