La cat de mult imi place mie sa vorbesc in general… si totusi nu suport deloc deloc sa ma bag in discutii cand se intampla lucruri care ma depasesc. Ne depasesc pe toti. Habar nu avem!

Ce stim DE FAPT despre ce s-a intamplat acolo in munti si despre familia aceea? Nimic.

Sa judeci si sa critici aduce multa energie negativa.

Nu e nevoie de asta acum. E cel mai mare cosmar posibil pe fata Pamantului si imi este frica si sa ma gandesc la asta.

Dar sa vorbesc pe langa subiect sau sa dam vina pe parinti… In mintea mea toti parintii isi iubesc copiii si vor ce e mai bun pentru ei. Nu exista cuvinte sa judeci in acest moment!

Tu stai pe canapeaua ta si citesti printre randuri pe Facebook, ai vazut o poza sau ai vazut ceva repede la TV. Si repede vrei sa iti faci auzita parerea care ne poate noua schimba viata in bine (NOT).

Nu conteaza parerea ta, nu are nimeni nevoie de ea! Acum este nevoie de liniste, de ganduri bune, de recunostiinta pentru ce avem fiecare dintre noi. Nu e nevoie de ura, nu e nevoie de cuvinte mari si de parerea noastra in legatura cu cine e vinovat.

Cum am ajuns sa judecam viata unei familii vazand O POZA pe internet?!?

Cum putem sa judecam niste oameni pe care nu i-am vazut IN VIATA NOASTRA?!?

Imi vine sa plang cand ma gandesc. Imi vine sa plang ca poate nu stiu sa apreciez suficient ce am. Imi vine sa plang cand vad poza cu fata aia cu chipul ala bland si bun. Ma tot gandeam cum este o avalansa si ma gandeam la ce a simtit in acel moment… Si sper ca nu a suferit mult. Imi pun mii de intrebari in mintea mea. De ce, de ce, de ce?

As vrea sa fim mai evoluati si mai empatici.

Sa nu mai criticam fara sa stim despre ce vorbim. Nu putem sa avem si noi viata noastra si daca alegem sa facem ceva, sa fie ceva bun? Un gand, o rugaciune si o lumanare. De asta e nevoie acum. Nu de parerile voastre despre performanta, despre munti, despre parinti, despre copii.

 

Ce putem face in loc sa ii judecam pe altii