Imi aduc si acum perfect aminte cum stateam intinsa la ecografie in prima sarcina si ma uitam cu Florin la ecran.

Vedeam inimioara, manutele, piciorusele si tot trupusorul. Totul perfect.

Dupa toate masuratorile si verificarile, doctorul a spus “Acest bebelus pare a fi baietel”. Imi venea sa rad tare-tare de tot si sa plang in acelasi timp. Eram suprinsa dar in acelasi timp mi-am spus in gand “stiam eu!”. Am simtit eu ceva. Asa cum am simtit si la a doua sarcina.

Am doi baieti si pot spune ca e cea mai mare provocare si cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat vreodata.

Sa devin mama lor, sa pun tot sufletul si rabdarea in cresterea si educarea lor, sa fiu si mai puternica, sa evoluez in fiecare zi.

Pana la urma pentru o femeie e ceva nou sa creasca baieti! Pentru ca fiecare mama a fost o fetita la un moment dat si doar despre fetite stim lucruri.

Am descoperit multe despre baieti si in fiecare zi mai descopar cate ceva. Mi-am propus sa ii cresc astfel incat ei sa isi atinga potentialul maxim, sa se bucure de viata, sa fie fericiti. Ca fiecare mama, nu-i asa?

Observand diferite tipologii masculine in jur, oameni pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului, am ajuns la concluzia ca exista o presiune si niste idei preconcepute care ne limiteaza modul in care privim baietii. Unele limitari sunt evidente, altele sunt fine de tot.

Credem ca baietii si fetele sunt foarte diferiti si aproape mereu diferentele sunt prezentate intr-un mod negativ. Care fara sa vrem, impun cum sa ne crestem baietii.

Inca din timpul sarcinii cand raspundem la intrebarea legata de sexul bebelusului, reactia este “e mai usor cu baieti”, “asta e, sanatos sa fie” (am auzit-o), “poate data viitoare iese fata” (am zis eu ca vreau altceva?). Sunt absolut convinsa ca nu exista “mai greu” sau “mai usor”, este la fel de solicitant atunci cand te implici si este la fel de minunat indiferent de sexul copilului.

Si pe masura ce cresc baietii, sterotipurile apar din ce in ce mai des! Sunt legate de modul in care ar trebui sa se comporte, sa reactioneze, de modul in care ar trebui sa isi ascunda emotiile. Practic imaginea masculului tare si imbatabil ne este vanduta la tot pasul. Prin reclame, prin eroii desenelor animate, peste tot. Iar rolul nostru de parinti de baieti este sa sustinem acesti omuleti sa infloreasca asa cum au dreptul si libertatea sa o faca. Asadar rolul nostru este sa privim in adancuri ca sa descoperim ce credem noi cu adevarat despre viata baietilor si ce ne-a fost programat sa gandim. Sa ii ajutam sa devina adulti responsabili, siguri pe ei, sa poata spune ce simt, sa stie ca emotiile vin in paleta larga si este perfect ok sa le simtim pe toate in momente diferite.

Eu imi doresc pentru baietii mei asta. Si imi mai doresc sa devina implicati in activitatile gospodaresti, sa fie tati implicati la randul lor. Mi se pare ca tine de respect fata de cei din jur si respectul contribuie la relatii armonioase.

Incurajati baietii sa vorbeasca despre sentimentele lor

In cartea “Raising Cain”, Michael Thompson vorbeste despre acest alfabet al emotiilor pe care baietii de obicei nu il au. Si ajung adulti care nu stiu nici fata de ei insisi sa recunoasca ce simt. Eu il incurajez pe Sasha sa imi spuna ce simte, sa aiba acest limbaj care il ajuta si sa isi gestioneze acele trairi.

S-au facut multe studii in privinta plansului baietilor inca de cand sunt nou-nascuti. Noi credem ca barbatii plang mai putin. Dar asta nu inseamna ca SIMT mai putin. 

Toate aceste studii au aratat ca in primii ani bebelusii plang la fel de mult indiferent de sex. Dar pe masura ce cresc, baietilor li se inhiba acest plans care este de fapt o exteriorizare fireasca a sentimentelor.

In alta carte am citit despre un studiu care pe mine m-a atins destul de tare. S-a dovedit ca speranta de viata este mai mica in randul barbatilor tocmai pentru ca nu au aceasta abilitate de reglare a emotiilor pe care o au femeile. Nu e nimic SF, e foarte logic: prin plans eliminam cortizon, iar dupa plans suntem mai relaxati. Dupa ani in care se acumuleaza trairi negative reprimate si furie apar problemele fizice. Pe mine m-a dus cu gandul la vorba aceeaa “a murit de inima rea”. Poate “inima rea” este de fapt o suparare care nu a putut fi descarcata. S-a tot acumulat acolo pana nu s-a mai putut. Cand am citit am simtit asa multa nedreptate!

Imi aduc aminte cand l-am nascut pe Sasha si dupa ce i-au dat putin aer ca era tot infasurat in cordon, moasa mi l-a pus pe piept si el a inceput sa planga ataaat de frumos. Am o poza cu el in momentul respectiv. Si acum cand plange face exact aceeasi expresie. Copiii plang indiferent ca sunt baieti sau fete. Au acest drept de a plange. Masculinitatea e privita cam distorsionat daca am ajuns sa credem ca plansul e doar pentru femei.

Tot Michael Thompson in cartea lui despre diferentele biologie intre baieti si fete. Prima diferenta este legata de partea cognitiva. Fetele in general sunt mai ordonate si invata mai bine iar asta se vede cel mai mult in scoala primara. A doua diferenta este legata de motricitate, baietii sunt mai activi fizic si au nevoie de mai mult spatiu de manifestare. Au multa energie care trebuie eliberata, trebuie incurajati si lasati sa faca miscare.

In rest nu exista alte diferente. Nu simt mai putin, nu plang mai putin, nu sunt mai greu de ranit. Sunt la fel de sensibili, de entuziasti, de demni de iubire si de empatie.

Ideile arhetipale ne prezinta baiatul ori ca pe un salbatic cu care nu poti sa comunici, nu stie sa spuna ce simte si este cumva construit din alt aluat. Si automat el va devenit izolat si mult mai predispus la vicii decat cineva care a fost inteles si inconjurat sa se manifeste. Ori imaginea “baiatul mamei” care nu este lasat sa invete sa se descurce singur, care nu este implicat in treburile casei, care este privat de toate lucrurile care ajuta la responsabilizare.

Daca am intelege lucrurile astea si le-am aplica cu baietii nostri, peste niste zeci de ani s-ar schimba societatea.

Serios vorbesc! Ar exista foarte multi oameni echilibrati, responsabili si empatici care si-ar creste copiii la fel si tot asa. Mai stiti cand ziceam ca noi putem sa schimbam lumea?

Modul in care ne crestem baietii va schimba lumea.

Hai sa incercam sa eliminam tot ce credeam despre baieti, despre barbati si sa le oferim toata empatia si dragostea.

Sa patrundem cu incredere si curiozitate in lumea lor cu masinute, cu multa zbenguiala, cu daramat lucruri in jur, cu stropit cu apa si noroi. Pentru ca toata energia asta fizica nu inseamna mai putina emotie. Inseamna mai mare provocarea pentru noi sa ii ajutam sa vorbeasca despre ce simt, sa isi recunoasca propriile trairi, sa fim langa ei si sa ii sustinem cu multa multa iubire.


Pe 12 mai va astept la un eveniment dedicat parintilor, intitulat ”Baietii din viata noastra”. Detalii si bilete aici.

 

 

 

 

 

 

 

 

Baietii din viata noastra si stereotipuri de infruntat
Tagged on:                         

2 thoughts on “Baietii din viata noastra si stereotipuri de infruntat

  • April 7, 2017 at 9:17 AM
    Permalink

    Excelent scris!!! Felicitari! Ma bucur ca fiica mea va creste pe langa baieti crescuti cu atata dragoste.
    Pentru o mama ca mine e simplu, am avut fata si acum baiat, diferentele fizice de care ai amintit se vad clar, la fel si trairile interioare si emotiile pe care le au in egala masura! Din pacate si eu am inceput sa aud in jur catre Andrei “nu mai plange ca esti mare deja!” Sau preferata mea “baiat mare mai papa tzatza” … De noi depinde sa-i ajutam sa se exteriorizeze si da, poate e mai greu pentru ei sa o faca, dar o vor face exact asa cum ai spus, cu dragostea si sprijinul nostru. Multumesc pentru articol!

  • Pingback: Cum se cresc baietii - TeaVasilescu.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *