Just another WordPress site

Sans-serif

Aa

Serif

Aa

Font size

+ -

Line height

+ -
Light
Dark
Sepia

Port-bebe-uri sanatoase vs nesanatoase

Hai sa vorbim despre port-bebe! Asa cum am promis in unul din articolele anterioare, voi scrie despre mijloacele de purtare a bebelusului sanatoase si despre cele nesanatoase. Acestea din urmă pot afecta buna lui dezvoltare si sanatatea, asa ca e bine sa stim diferentele dintre ele.

Am adunat cateva informatii de pe site-uri de specialitate plus link-uri cu mai multe detalii despre fiecare tip de port-bebe in parte.

In primul rand purtatul copilului este foarte frumos, natural si vine cu o multime de avantaje pentru copil, parinte si relatia dintre ei.

Cand am fost in Asia vedeam mame la tot pasul cu bebelusul dormind linistit in sling, la pieptul lor, inclusiv in aeroport si in zone unde era destul de multa galagie. Mi-au atras atentia si am inceput sa ma documentez inca din timpul sarcinii.

Cititi articolul “De ce am ales sa port bebelusul in brate”.

Am avut norocul sa gasesc bloguri despre parenting si mame ale caror informatii m-au ajutat foarte mult (incep sa vad din ce in ce mai mult legea atractiei in viata mea).

Un port-bebe trebuie sa fie foarte confortabil atat pentru copil cat si pentru purtator. Eu imi imaginez cum sta copilasul intr-o pozitie fireasca in bratele parintelui si cum vine bucata respectiva de material in jurul lor si ii “leaga”, astfel incat parintele sa aiba pur si simplu mainile libere iar pozitia naturala sa ramana aceeasi.

Din pacate exista pe piata tot felul de produse, chiar si de la firme celebre (Chicco, Inglesina etc) care tin copilul intr-o pozitie foarte ciudata, nefireasca, nesanatoasa, cu picioarele atarnand in jos, asta ducand la displazie de sold si alte probleme cu oasele. Si mai rau de atat este ca am vazut o groaza de copii purtati astfel. Probabil lipsa de informatii isi spune si aici cuvantul :-/

Cititi pe alexcreste.blogspot.ro si pe ErgoBaby.com articole mai detaliate.

Un port-bebe bun trebuie sa sustina coloana in forma de “C” a bebelusului si sa ii pastreze pozitia lui fiziologica (“broscuta”), cu genunchii mai sus ca funduletul. Nu e mare filosofie, toata lumea stie cum sta un copil mic! Pur si simplu el trebuie sa stea la fel si intr-un port-bebe.

Mai jos aveti o fotografie cu “agatatoarea” asta ciudata si cu un marsupiu normal, pe care orice copil l-ar alege 🙂

Port Bebe

Acum ca ne-am lamurit cum sta treaba cu diferentele intre sistemele bune de purtat si cele rele, o sa va povestesc un pic despre cele bune, pentru ca exista mai multe tipuri (Sling, Wrap, SSC – Soft Structured Carrier, Marsupi, Mei tai).

Tipuri de port-bebe

1. Sling

Port Bebe Sasha

Este o bucata lunga de material care la unul din capete are doua inele de unde se ajusteaza la marimea potrivita, in functie de marimea copilasului. Poate fi folosit de la nastere pana la 3 ani.

Noi am inceput purtarea lui Sasha cu un sling foarte frumos pe care l-am primit cu putin timp inainte de nastere (multumesc Atena 🙂 ). Am vizionat filmulete pe YouTube ca sa reusim sa il punem din prima, si a fost excelent.

La inceput in primele 2-3 saptamani l-a purtat mai mult Florin pentru ca eu am avut dureri de spate si de solduri dupa nastere. Dupa aceea “ne certam” mereu care sa il ia in brate si cand ieseam din casa isi punea el repede slingul ca sa fie sigur.

Acum folosim slingul si marsupi alternativ, mai incolo cand va mai creste si il vom tine pe sold cred ca va fi perfect.

Mai multe despre sling (inclusiv filmulete), vedeti aici.

2. Wrap

wrap

Este o bucata mare de material care se poate lega in mai multe feluri in functie de cum vrem sa il tinem pe bebe. Pare foarte confortabil pentru ca greutatea se distribuie foarte bine si copilul sta foarte comod in el. Am avut ocazia sa pipai materialele din care este facut si sunt foarte bune, rezistente, de calitate.

Mi-a suras ideea si am vrut la un moment dat sa incerc, dar mi s-a parut prea complicat de invatat cum se pune.

Probabil ca nu e asa dupa ce te obisnuiesti, insa eu am optat pentru mijloace mai simplu de pus si de dat jos.

Aici vedeti mai multe despre Wrap, cu avantaje si dezavantaje.

 

3. SSC (Soft Structured Carrier)

manduca-new-style-carrier-petrol

Aceasta este o solutie simpla si sanatoasa de purtat bebelusul, in sensul ca se pune si se da jos foarte usor si mentine pozitia naturala a copilasului de la 5-6 luni pana la aproximativ 3 ani sau pana nu mai vrea el sa fie purtat.

Se regleaza usor din catarame si bretelele late si moi il face util mai ales pentru purtarea bebelusilor mai grei. Noi avem in plan sa trecem la un SSC in curand, Sasha ne obliga 🙂

Cand e mai maricel, poate fi purtat si in spate. Asta e folositor mai ales la drumetile pe munte.

Ca si modele si marci exista mai multe tipuri de SSC: Manduca, Boba, Bumbo, Luna etc.

Majoritatea sunt din materiale naturale (canepa, bumbac organic) ceea ce ajuta mai ales vara cand este foarte cald.

Mai multe despre Manduca aici.

4. Marsupi 

1379248_750320788316568_111731057_n

Marsupi Plus este un port-bebe foarte simplu de montat și de desfăcut. Faciliteaza alaptarea discreta prin partea de sus care se poate prinde si se poate lasa in jos foarte usor (de asemenea unele SSC-uri au aceasta optiune). Noi il folosim de la doua luni, este foarte bun si pentru bebelusii mici deoarece puntea pe care sta cu funduletul se regleaza astfel incat sa se potriveasca si unui nou-nascut. Sau pur si simplu la inceput poate sa stea cu piciorusele stranse la piept si sa fie scoase afara cand creste putin mai mare.

Partea de sus sustine foarte bine capusorul si se poate prinde atunci cand bebele doarme in asa fel incat sa ramana protejat.

Are o bretea lata care se prinde in talie si doua bretele care vin in “X” la spate, deci greutatea este distribuita uniform ceea ce il face un mijloc de purtarea foarte comod. La mine problema este la umeri, pentru ca bretelele nu sunt foarte umplute si Sasha are deja 7 kg jumate, ma cam dor umerii. Urmeaza sa testam mai multe SSC-uri si sa vedem ce alegem pe viitor.

Iata si cateva magazine (inclusiv online) unde puteti testa si cumpara mijloace de purtare bune si faine pentru voi si bebe:

HipHip.ro

Bebepufulete.ro

Poarta-ma.ro

Sper ca informatiile si link-urile din acest articol va sunt folositoare. Astept parerile vostre.

 .